Dr.Livia Nichifor – A Memory Of Her Mentor:Prof.Dr.George Emil Palade | Serban Nichifor


©2021 SERBAN NICHIFOR

IONIATE POWER RUBRIC
Provide your feedback to earn campaign promo points

Bucharest, January 11, 2005. About Dr. Livia Nichifor:
VIATA MEDICALA, Vineri 26 mai 2017 – “O viață dăruită pediatriei” de Dr. Georgeta Calinescu
A plecat dintre noi Dr. Livia Nichifor, medic cu o excepțională pregătire profesională, o vastă cultură generală și cu o conduită etică și deontologică ce ar putea reprezenta oricând un exemplu de urmat pentru generațiile următoare de doctori. A fost soția medicului și muzicianului Ermil Nichifor, dirijorul Orchestrei Medicilor din București, și mama compozitorului Șerban Nichifor.
În anii 1941–1947, Livia Nichifor a urmat cursurile Facultății de Medicină din București, obținând în 1949 cu calificativul magna cum laude titlul de Doctor în medicină și chirurgie cu teza „Considerații asupra nefropatiei din cursul comei diabetice”.
Dr. Livia Nichifor (28 aprilie 1922 – 13 aprilie 2017) a activat ca medic primar pediatru, doctor în științe medicale, la Spitalul de Copii „23 August” – actualul Spital Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”. A fost director adjunct aici în perioada 1970–1979 și medic coordonator al policlinicii, unitate în cadrul căreia a desfășurat o foarte performantă activitate de armonizare a cerințelor asistenței medicale din teren conform coordonatelor stabilite la nivelul catedrei de Pediatrie conduse de prof. dr. Valeriu Popescu, decanul Facultății de Pediatrie, precum și la nivelul catedrelor de Oftalmologie, ORL și Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Universitar.
Problemele materiale din acea perioadă cu o patologie complexă și polimorfă au impus eforturi uriașe din partea personalului medico-sanitar. Cele două servicii de terapie intensivă de la clinica de pediatrie și de la clinica ORL au asigurat rezolvarea tuturor cazurilor dificile, preluate și ulterior dispensarizate. Coordonarea activităților se efectua din stația-pilot organizată în spitalul din Călărași, unde erau dispensarizați copiii cu hepatită virală. Dr. Livia Nichifor a participat mereu, împreună cu colegii din policlinică și spital, la toate aceste activități de mare răspundere. A lucrat de fiecare dată cu generozitate, dăruire și înțelegere față de pacienți, supraveghind atent fiecare caz. Toate aceste eforturi s-au materializat prin menținerea indicatorilor de mortalitate infantilă la nivelul cel mai scăzut: sub 2%, o performanță pe plan național și totodată internațional, pentru care în 1973 a primit medalia „Meritul sanitar”. Marele merit constă însă în conștiința împlinită că și-a dăruit întreaga viață unei profesii atât de nobile. Dr. Livia Nichifor va fi mereu în inimile noastre, cei care au cunoscut-o și care au iubit-o. Atotputernicul Dumnezeu să o aibă în paza Sa!
Bibliography:
Dr. Livia Nichifor – “CLINIICAL SYNTHESIS IN PEDIATRICS / SINTEZE CLINICE IN PEDIATRIE”
https://archive.org/details/LiviaNichiforSintezeClinicePediatrie